Despre discriminare si prejudecati

   13/09/2007

Fiecare cultura isi are valorile ei. Fiecare om imagineaza viata perfecta in felul lui. Si fiecare dinre noi lupta pentru implinirea viselor sale. In fond, nevoile noastre, idealurile pentru care luptam sunt influentate direct de societatea in care traim. Si ea este departe de a fi perfecta.
Cate popoare, atatea feluri de a trai si de a simti viata. Mi-amintesc de un local grecesc de pe Magheru pe langa care daca treceai sambata in miez de noapte, auzeai ore in sir muzica tare si farfurii spargandu-se de podea. Un fel ciudat de a sarbatori. Nu intelegeam. Mai mult decat atat, comentam ironic acest obicei fara sa ma gandesc ca, poate, udatul, un obicei stravechi in Transilvania, li se pare grecilor cel putin la fel de ciudat precum mi s-au parut mie obiceiurile lor.

Cand eram mica eram tentata sa judec oamenii… Obisnuiam sa spun, si eu, ca unii oameni sunt “mai diferiti” de ceilalti doar pentru ca asa i-a facut Dumnezeu.
Dumnezeu mi-a aratat ca cei ce judeca, isi judeca propriile nesigurante si frustrari.

Idealismul meu, ca si al multora dintre cei din jurul meu, mi-era deviat de prejudecati.
Prejudecati pe care le-am asimilat la fel cum, de exemplu, majoritatea tarilor europene cred despre romani ca sunt cu totii hoti. Nu o data m-am confruntat cu reactii neplacute, cu tresariri cand, intrebata de unde vin, am raspuns cu… voce mica: din Romania. Atunci eram nesigura. Atunci nu stiam ca e de datoria mea sa spun: sunt din Romania, venitit sa vedeti ca la noi nu sunt toti hoti si violatori, ca nu sunt doar copii ai strazii si femei usoare, ca nu suntem toti infectati cu sida…
Atunci doar am incercat SA FAC tot ce pot ca sa se vada asta. Am muncit mult, am cantat cum stiam mai bine, am salutat si am plecat, sperand ca oamenii sa nu zica, in urma mea: “bine ca a plecat si am ramas cu portofelul”.

Am fost invitati sa cantam la nunta lui Dan Bursuc si, o zi mai tarziu, a lui Florin Salam. Am ezitat la inceput. Din aceleasi motive pentru care voi va intrebati ce am cautat acolo.
Am aflat ulterior de respectul pe care mi-l poarta acesti oameni. Si cat de important era pentru ei sa le fiu alaturi la cel mai important moment din viata lor. M-am gandit cu emotie cum ar fi fost sa fiu eu in locul lor. Si mi s-a parut nedrept sa refuz. Au facut tot ce au putut sa fim prezenti. Si recunosc, s-au purtat impecabil.

Am ajuns la locul evenimentului la ora stabilita. Fara sa constientizez imediat, eram preocupata de “notatul” plusurilor si minusurilor, sa remarc parti din legendele care circula despre astfel de evenimente.
In parcare o expozitie de masini scumpe. “Intrare artisti“ scria pe o usa in dreapta. O sala imensa pusa la dispozitia noastra cu tot ce aveam nevoie.

Spectacolul a fost ceva ce se aseamana cu un festival de tinuta. Orchestra Bing Band, instrumentisti valorosi, unele dintre cele mai bune voci din tara. O orchestra de Jazz venita tocmai din Olanda.
Ulterior veneau Clejanii. Nu mai stiu ce altceva era in program, insa am ramas marcata de calitatea interpretarilor. O adevarata desfasurare de forte.

Petrecerea cununiei civile a lui Florin S. a fost in alt local select din capitala. Am fost primiti foarte bine. Ni s-a spus sa cantam ce vrem si cat vrem. Fara nici un fel de obligatii. Florin S. si-a facut timp sa ne spuna ca se bucura enorm sa fim prezenti la cel mai important eveniment din viata lui si ca apreciaza si respecta ceea ce facem noi, ca asculta muzica mea cu mare placere si bucurie. Mi-a mai spus ca uneori ar vrea sa cante si el si altceva decat ceea ce canta, insa trebuie sa-si sustina familia.

Am cantat exact ce am dorit. Piese de jazz, piese funk, piesele voastre preferate si …surpriza: “Culeg vise” a primit muuuuulte aplauze. Multe! Am ramas putin pe ganduri. Am cantat piese noi, de pe noul album si am fost intrebati de nenumarate ori daca nu avem cd-uri de vanzare. Si mi-am amintit ca, nu de mult, am cantat la super party de fitze unde oamenii erau prea preocupati de geanta Prada si de atitidinea de “Je m’en fiche” care da bine, ca sa mai aiba timp sa asculte. Si aceleasi cristale Svarovski, asezate intr-o alta ordine le aveau si aceste doamne. Diferenta este de respect. Doamnele si domnii “manelari” stiau textele pieselor mele pe dinafara… Am vazut recitandu-se Nichita Stanescu intr-un loc unde oamenii au uitat, macar pentru cateva minute, ca au prieteni si dusmani…

Mi-am dat seama ca suntem pe drumul cel bun. Daca oamenii acestia care traiesc in lumea lor, cu necazurile lor, cu felul lor de a fi, cu grijile lor indepartate si de neinteles pentru noi, si-au dorit muzica nostra intr-un moment in care sunt convinsa ca aveau si banii si posibilitatile sa cheme orice alt artist international, inseamna ca si pentru ei reprezentam ceva. Ne-au ascultat, au cantat cu noi, au aplaudat, au trait fiecare nota, fiecare vers. Am fost surprinsa sa vad ca au fost atenti la toate pasajele tehnice pe care mi-am permis sa le fac, la toate improvizatiile pe care le-am construit, pentru placerea noastra, in primul rand.

Nu am cantat manele si nici nu am dansat pe mese.Am sustinut un concert ca si in orice club din tara, in fata unor oameni ce apreciau muzica mea. Si muzica mea se adreseaza tuturor. Asta este scopul, ca ea sa ajunga in casele cat mai multor oameni. Inclusiv in casele celor care canta alte genuri muzicale. Daca se intampla asta inseamna ca am realizat ceva. Inseamna ca am reusit sa conving. Castigul e cu atat mai mare.
Nu inteleg de ce unii dintre voi sunt socati.
Va astept cu drag pe forum sa mai discutam depsre asta. Am sa va dau toate detaliile de care aveti nevoie. Doar intrebati-ma.

Din punctul meu de vedere am realizat un lucru foarte important. Am deschis o usa. Am aprins o lumina – sper ca nu doar in mintea mea. Am mai invatat o lectie si am mai crescut un pic. Am invatat inca o data ca suntem egali in fata lui Dumnezeu.

Share this