Din nou, dupa 10 ani…

   28/08/2007

Nostalgia anilor trecuti, nostalgia vremurilor ce nu se mai intorc… asta mi-a cuprins sufletul pe scena Festivalului Mamaia 2007, la zece ani dupa ce castigam Locul I si Trofeul.
M-a cuprins un zambet amar cand am vazut, la rostirea acestei fraze, in sala, strambatura de pe chipul unei artiste exceptionale cu o voce inegalabila pe care o admir de mult, de la inceputurile carierei sale. Mi-am amintit totodata ca artista persevereaza in a–si arata ostentativ raceala fata de mine fara sa-i fi facut vreodata ceva. E trist cand unii oameni nu inteleg firea proprie, nu-si asuma propriile greseli, nu sunt resemnati in fata a “ce-as fi vrut sa fiu, ce-as fi putut fi si ce sunt “, ca noile generatii nu au nicio vina pentru nemultumirile lor, pentru frustrarile lor. Si mai ales ca timpul, trecerea lui, creeaza legende, amintiri, vise frumoase si ca istoria este un atu si nu o piedica.

In fine, iata inca un subiect pe care promit sa-l aprofundez, acum insa avem alte lucruri de discutat: Festivalul Mamaia 2007 – Editia cu nr. 37.

Premiera absoluta: eu in juriu la Festivalul Mamaia! M-ati vazut probabil, cu stresul meu si cu emotiile. Nu credeam ca e atat de greu sa dai note…

Mi-au placut concurentii de la interpretare. Mi-au fost cu atat mai dragi cu cat mi-am reamintit prin ce treceam cand eram in locul lor. Si imi venea sa-i adun pe toti sa le spun ca sunt cu totii foarte frumosi, foarte buni, ca au o viata inainte si ca, indiferent de rezultat, fiecare dintre ei este un invingator!

Felicitari tuturor!

Nu pot insa sa nu am si cateva amintiri neplacute… Cineva critica vehement alegera Luciei Dumitrescu de a interpreta piesa mult regretatei Laura Stoica – “In singuratate” spunand ca nimeni nu are voie sa se atinga de memoria ei… Am ramas fara cuvinte! Inteleg ce a facut-o sa se gandeasca in felul asta insa as fi vrut sa-i spun ca nici nu poate fi vorba de asa ceva! Faptul ca Lucia a cantat cu emotie si implicare piesa asta frumoasa nu poate sa ne faca decat sa ne reamintim momente de aur din existenta sclipitoare a Laurei. Sunt aproape sigura ca Laura ar fi vrut ca piesele sale sa ramana vesnic in mintea nostra, sa fie cantate de cat mai multa lume. Nu cred ca Frank Sinatra ar spune, din Ceruri, ca oamenii care–i canta piesele, in diferite contexte, mai bine sau mai prost, isi bat joc de memoria lui… E absurd!
Frank Sinatra traieste in continuare prin cantecele sale. La fel si Laura, pentru toti oamenii care nu au cunoscut-o personal ci doar prin perfectiunea artei sale.

Bravo Lucia pentru alegera facuta! Bravo pentru premiul obtinut!
Mult succes in cariera si … sa fii inteleapta!

S-a mai incheiat o editie a Festivalului Mamaia. Atatea nopti nedormite, atata munca, atata concentrare de forte… Consiliul Judetean Constanta , Televiziunea Romana si toti cei ce fac atatea eforturi sa duca traditia mai departe merita toate felicitarile. Intr-un context in care calitatea muzicii, a interpretarii, a orchestratiilor si a vocilor nu mai constituie ingrediente necesare in constructia unui “hit” pentru majoritatea genurilor de muzica promovate de casele de discuri si de radiouile comerciale, Festivalul Mamaia se incapataneaza sa ceara calitate. Se incapataneaza sa spere ca lucrurile nu sunt tocmai asa cum vor sa faca sa para cei ce fac acum legea in muzica romaneasca si ca felul in care se incearca nivelarea talentelor, inabusirea personalitatii artistice doar pentru a se apropia de idealul comercial, este o greseala imensa.

Acum, tehnica face ca un disc sa nu mai faca diferenta intre adevarat si fals. Antaresul ne-a invadat scenele prin playback-ul mincinos… Vor fi si vremuri mai bune. De altfel, le simt deja. Milli Vanilli au fost descoperiti si nu le-a fost bine. Publicul care conteaza merita adevarul. Bravo celor care fac eforturi sa-l arate!Bravo Mamaia!

Gala Festivalului Mamaia mi-a adus multa bucurie. Alaturi de unul dintre cei mai mari compozitori ai nostri, chitarist de exceptie (membru al juriului), am oferit doua premii doi, la creatie. Si mi-am amintit de primii ani de cariera cand, cantand cu “Gasca de Acasa“, Eugen Mihaiescu compunea pentru mine cantecele: “Eu ma duc la cununie“ si “Stiu ca exist”, doua piese de referinta in cariera mea.

Nu-mi vine sa cred ca au trecut zece ani! Nu-mi vine sa cred ca, dupa atatea cate s-au intamplat in viata si cariera mea, emotiile scenei de la Mamaia sunt tot acolo!
Viata m-a adus inapoi, dupa atata timp. Acum ma intreb: ce va fi peste alti zece ani?

Iar ca sa-mi sublinieze trecerea timpului, am primit si un mesaj de la un prieten drag “ Nu stiu daca ai avut timp sa observi cum Albastrul devine din ce in ce mai adanc. Cum ai zice, se apropie toamna, pe nesimtite.” Cum se poate? Doamne, mai e atat de putin timp…

Share this