La Multi Ani!

   04/01/2007

Fie ca anul 2007 să vă aducă bucuria împlinirii tuturor dorinţelor, seninătatea unei vieţi lipsite de griji, pace cu voi înşivă, speranţă şi iubire.

Să vă ajute Dumnezeu în tot ceea ce faceţi !

Ne-am întors, în sfârşit, acasă, după o perioadă pe care am aşteptat-o tot anul şi în care vieţile noastre au fost luminate de sclipirile privirilor voastre.

A fost o luna mai plină decât am crezut că va fi, şi asta nu doar datorită programului încărcat ci în mare măsura datorită vouă, dragii mei.
Spectacolele susţinute la Cluj, Baia Mare, Satu Mare, Braşov, Bacău, Bucureşti, ne-au umplut inimile de bucurie! Vă mulţumim din suflet pentru TOT ce ne-aţi dăruit, pentru căldura cu care ne-aţi primit, pentru atenţia cu care ne-aţi ascultat, pentru felul în care aţi dat viaţă muzicii noastre, în toate aceste momente.

Datorită vouă ne-am propus să facem tot posibilul să organizăm un turneu de colinde mai mare, în mai multe oraşe, anul viitor. Aşadar, sperăm că veţi fi alături de noi şi atunci.

Cu mult drag şi multe mulţumiri,
Paula

Share this